TPI: Fostul lider militar al sârbilor Ratko Mladici nu va fi judecat în două procese distincte
Judecătorii Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie au respins joi cererea prin care se solicita ca fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, să fie judecat în cadrul a două procese distincte, relatează AFP.
„Camera respinge cererea acuzării care viza scindarea celui de-al doilea act de acuzare modificat”, se arată într-o ordonanță publicată de TPI.
Fostul lider militar, Ratko Mladici, a fost arestat la 26 mai în Serbia, fiind acuzat de genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise în timpul războiului din Bosnia. Mladici are 69 de ani.