Tot mai mulți oameni din Taiwan învață să tragă cu arma. Invazia Rusiei în Ucraina a sporit temerea că și China ar putea să lanseze o ofensivă similară
De la ghizi turistici și până la artiști tatuatori, unii locuitori din Taiwan au ales să meargă în premieră la lecții de tras cu arma, în condițiile în care invazia Rusiei în Ucraina a sporit îngrijorarea că și China comunistă ar putea să lanseze o ofensivă similară împotriva insulei democrate, transmite Reuters.
Tot mai mulți oameni din Taiwan învață să tragă cu arma, în contextul invaziei ruse în Ucraina
Conflictul din Ucraina și presiunea tot mai mare pe care o exercită China asupra insulei pe care o pretinde au intensificat dezbaterea despre consolidarea apărării în Taiwan, care analizează dacă să extindă sau nu serviciul militar obligatoriu.
Războiul din Ucraina a început pe 24 februarie, iar de atunci și până astăzi rezervările la cursurile de tras cu arme de airsoft sau cu dispozitive de mică putere menite să lanseze proiectile non-metalice aproape că s-au înmulțit de patru ori, spune un oficial de la o companie pentru antrenamente de luptă din Taiwan.
„Tot mai mulți oameni vin să ia parte”, susține Max Chiang, șeful Polar Light, care își are sediul într-o suburbie a capitalei, Taipei.
Câțiva dintre cei care au venit la cursuri anul acesta nu mai utilizaseră arme înainte, spune el, adăugând că numărul cursanților s-au „triplat sau cvadruplat” de la începutul războiului din Ucraina, despre care Rusia susține că este „o operațiune militară specială”.
În Taiwan există temerea că Beijingul, care nu a exclus niciodată posibilitatea de a utiliza forța pentru a căpăta controlul asupra insulei, ar putea să sporească presiune și să profite de faptul că Occidentul este distras de eforturile pentru susținerea și echiparea Ucrainei în lupta pe care o poartă trupele Kievului pentru a respinge ofensiva Moscovei.
Deși a ridicat nivelul de alertă, Taiwanul nu a raportat vreo manevră militară neobișnuită din partea Beijingului.
Printre cei care se pregătesc de o eventuală amenințare din partea Chinei se numără și Su Chun, un artist tatuator în vârstă de 39 de ani, care s-a arătat determinat să învețe cum să folosească armamentul.
„Am vrut să învăț niște scheme de luptă, inclusiv dintre acelea care nu se limitează la folosirea unei arme. Poate scheme care să îmi permită să reacționez la orice fel de situație”, a explicat Su Chun.