Torța olimpică rusă s-a întors pe Pământ, după prima ieșire în spațiu din istorie
Capsula Soyuz care a dus torța olimpică pentru prima dată în istorie în spațiu a aterizat, luni, în Kazahstan.
Cei trei astronauți de la bordul capsulei, rusul Fiodor Iurcihin, italianul Lucas Parmitano şi americana Karen Nyberg au revenit pe pământ după 166 de zile, aducând cu ei torța olimpică.
Aceasta, care a fost stinsă în cele patru zile petrecute în spaţiu, a fost păstrată într-un etui pe care un angajat al Agenţiei Spaţiale Ruse (Roskosmos) s-a grăbit să îl deschidă: „iată torţa”, a declarat el în faţa camerelor de luat vederi şi a aparatelor de fotografiat, citează BBC News.
„Torţa spaţială” – una dintre cele 16.000 de torţe folosite în cadrul parcusului flăcării olimpice în Rusia, care a început în urmă cu o lună şi este cel mai lung din istoria olimpică (65.000 de kilometri) – va fi folosită pentru a se aprinde flacăra la ceremonia de deschidere din 7 februarie 2014 la Soci.