Din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme se desfășoară în acest an în România, dar și în alte state din Europa. Printre acestea, Cehia, unde a avut loc o tornadă devastatoare, desprinsă parcă din filme. Aproximativ 150 de persoane au fost rănite, iar sute de mașini și case au fost grav avariate în regiunea Moravia de Sud, potrivit presei locale.
De asemenea, din cauza tornadei au izbucnit și incendii. Zone din Cehia, dar și Austria au fost afectate.
„Din punctul nostru de vedere, aceasta este o urgență de gradul patru. Sunt disponibile toate mijloacele pe care le avem la dispoziție și am solicitat mai multe, suntem ajutați de armată, de vecinii din Austria și Slovacia și de serviciile de salvare din regiunile învecinate.
În acest moment, estimăm numărul de răniți la o sută la 150, inclusiv copii șivârstnici. Ne ocupăm în principal de oameni care sunt blocați în clădiri”, a declarat Michaela Bothova, purtătorul de cuvânt al Serviciului medical de urgență din regiunea Moraviei de Sud, citată de postul de televiziune CT24.
Premierul Cehiei, Andrej Babis, care se află la reunirea Consiliului European, a anunțat că nu poate reveni în țară, din cauza condițiilor meteo extreme.
WATCH: Rare tornado hits the Czech Republic, causing major damage and injuring an unknown number of people pic.twitter.com/cG3BzDxW6p
— BNO News (@BNONews) June 24, 2021
BREAKING: Tornado causes major damage in the Czech Republic pic.twitter.com/TdSm87Z4gG
— BNO News (@BNONews) June 24, 2021