Topul țărilor din care Statul Islamic a recrutat cei mai mulți luptători
Aproape 30.000 de militanți străini au plecat în Siria și Irak să se alăture grupării jihadiste Stat Islamic, cei mai mulți dintre ei fiind recrutați din Tunisia, Rusia, Arabia Saudită, Turcia și Iordania, informează Libertatea.
Tunisia a fost una dintre țările în care s-a manifestat Primăvara Arabă, mișcare ce a dus la înlăturarea președintelui Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere de 23 de ani. Nici acum nu s-a reușit instararea unei democrații de tip occidental, deși 86% dintre tunisieni consideră că democrația este cea mai bună formă de guvernare.
Cel puțin 6.000 de tunisieni s-au alăturat grupării teroriste Statul Islamic în Siria și Irak. Mulți alții au rămas în țară, iar unul dintre ei chiar a fost în spatele atacului din stațiunea Sousse, care s-a soldat cu moartea a 38 de persoane.
Numărul rușilor care au plecat în Siria și Irak pentru a se alătura ISIS este între 5.000 și 7.000, o estimare făcută anul trecut chiar de către președintele Vladimir Putin.
Și Rusia are probleme cu militanții ISIS rămași în interiorul granițelor, atacul recent din Sankt Petersburg fiind o dovadă. Deși atentatul nu a fost revendicat, se știe că autorul este un cetățean kârgâz, ceea ce face ca legăturile cu o grupare islamistă să fie mult mai plauzibilă, decât cele cu cecenii.
Aproximativ 2.500 de saudiți luptă pentru Statul Islamic, iar țara a fost și ea lovită de atacuri teroriste. Unul dintre ele a avut loc în mai 2015 și s-a soldat cu 21 de morți.
Circa 2.100 de turci s-au alăturat Statului Islamic în Siria și Irak. În același timp, militanți ai grupării au comis atentate pe teritoriul turc. Din 2015, peste 400 de oameni și-au pierdut viața în atacurile care au avut loc în această țară.
Aproximativ 2.000 de iordanieni s-au alături grupării teroriste. În decembrie 2016, Karak, una dintre principalele atracții turistice ale țării, a fost atacată. Zece oameni au murit atunci și alte zeci au fost rănite. A fost primul atac împotriva civililor din Iordania după mai bine de un deceniu.