Fostul premier britanic Tony Blair a devenit ținta criticilor și chiar a fost acuzat de tradare după ce s-a prezentat la dezvelirea unui monument în memoria britancilor care au murit în războaiele din Irak și Afganistan, informează RT.
Blair a fost cel care a hotărât intrarea Marii Britanii în ambele conflicte, după atacul terorist din 11 decembrie, iar mulți au considerat că tocmai din cauza acestui rol pe care l-a avut nu ar fi trebuit să vină la ceremonie.
Pe unele forumuri ale veteranilor reacțiile au fost dintre cele mai acide, notează RT.
Unul dintre internauți a scris că prezența lui Blair la ceremonie este ”o insultă față de toți cei care au murit”, în vreme ce alții l-au catalogat pe fostul premier britanic drept un trădător. Unii au mers într-atât de departe încât să scrie că fostul lider britanic ar trebui spânzurat.
”Gunoiul ăla de Blair ar trebui să fie în pușcărie sau în Turnul Londrei”, a scris un altul.
Pe Twitter reacțiile au fost similare:
”Nimeni nu vrea să stea lângă Tony Blair la serviciul memorial”, a scris un utilizator al acestei rețele de socializare.
Războiul din Irak a dus la moartea a 179 de soldați britanici, iar cel din Afganistan la moartea a altor 456.