Toate cele 59 de persoane decedate în urma incendiului de la Kocani, din Macedoania de Nord au fost identificate, a transmis ministrul de interne nord-macedonean.
196 de persoane au fost rănite, dintre care 20 de copii. Tragedia a avut loc duminică noaptea, la clubul Pulse din Kocani, un oraș cu 25.000 de locuitori. Acoperișul a luat foc după ce s-au aprins artificiile din timpul unui concert al unei trupe hip-hop. Sute de persoane s-au călcat în picioare pentru a reușit să își salveze viața, ieșind pe singura ușă funcțională în timp ce flăcările se extindeau cu rapiditate, conform Ziare.com.
În cadrul anchetei au fost audiați 72 de martori , iar 16 persoane au fost arestate.
A avut loc o descindere la Ministerul Economiei pentru că existau suspiciuni privind implicarea în activități ilegale referitoare la eliberarea de licențe pentru cluburile de noapte.
În plus, „agenți din Departamentul poliției financiare și Departamentul pentru combaterea infracționalității organizate au intrat în birourile” primăriei Kocani și au „luat măsuri pentru a securiza documentația legată de clubul de noapte”, a transmis ministrul de interne nord-macedonean.
Acesta a menționat că a decis înlocuirea conducerii poliției locale din Veles și Stip pentru a garanta că Ancheta se desfășoară fără presiune, suspiciuni sau influențe inoportune.
Clădirea în care funcționa clubul Pulse avea o singură ieșire de urgență care era încuiată în timpul concertului și avea două extinctoare. Nu exista nicio alarmă, niciun sistem de stingere a incendiilor.
„Clădirea nu avea două uși pentru ieșire, ci doar o ușă metalică improvizată în spatele imobilului, care era încuiată și nu avea mâner pe interior”, a spus ministrul economiei.