Titus Corlățean: Operațiunea militară israeliană din Liban vizează exclusiv infrastructura Hezbollah, nu capitala / Jocul Iranului este foarte complex și delicat (VIDEO)
Senatorul PSD Titus Corlățean, fost șef al diplomației române, a vorbit despre situația din Orientul Mijlociu, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a explicat că operațiunea iraniană împotriva Israelului „poate fi calificată ca un act de agresiune”.
Titus Corlățean (PSD), pe B1 TV, despre situația din Orientul Mijlociu
„Pare că s-a ajuns în acel episod în care nu se dorea să se ajungă, adică s-a tot încercat evitarea escaladării, s-a ajuns în această etapă a escaladării (…). Operațiunea israeliană din sudul Libanului anterior a vizat structurile Hezbollah, n-a vizat statul iranian. Cunoaștem care sunt legăturile, dar n-a fost un atac al Israelului împotriva Libanului, ca să fie lucrurile foarte clare, și atunci o operațiune iraniană îndreptată direct împotriva Israelului poate fi calificată ca un act de agresiune – și nu întâmplător lideri occidentali, inclusiv România, au condamnat acest atac cu rachete”, a declarat fostul ministru de externe.
„S-a ajuns într-un moment foarte, foarte delicat, cu o operațiune militară israeliană care a început și în teren, nu doar în chestiuni aeropurtate. S-a intrat, sunt unități militare israeliene, sunt rapoartele publice, care sunt acum în sudul Libanului și, israelienii au spus foarte clar public, vizează exclusiv infrastructura Hezbollah, nu Beirutul, nu capitala, nu alte lucruri. Pe de altă parte, jocul acesta al Iranului este foarte complex și delicat”, a adăugat Titus Corlățean.