Tiraspolul cere Moscovei majorarea numărului „pacificatorilor” ruși în regiunea separatistă
Tiraspolul a cerut Moscovei să mărească numărul de trupe „pacificatoare” rusești pe teritoriul Transnistriei.
Se pare că această declarație a fost făcută de Leonid Manakov, șeful reprezentanței separatiștilor transnistreni în Rusia, notează deschide.md.
Tiraspolul cere Moscovei să trimită mai multe trupe rusești în Transnistria
„În 1995, Rusia, printr-o decizie unilaterală, care nu a fost convenită la nivelul Comisiei mixte de control, a redus numărul propriului contingent la două batalioane de infanterie motorizată, deși inițial erau șase.
Adică actualul număr nu este mai mare de 450 de pacificatori ruși care activează permanent în zona de securitate. În același timp, personalul acestora, stabilit prin documentele comisiei, este de 3.100 de persoane” a declarat Leonid Manakov.
Așa zisului diplomat a specificat că este posibil din punct de vedere legal să se mărească numărul de „pacificatori” ruși și că o astfel de opțiune este justificată în caz de provocări sau amenințări teroriste.
„Există o astfel de opțiune, și se justifică din punctul de vedere al creșterii riscurilor de securitate, inclusiv a amenințării teroriste, și, în același timp, este justificată din punct de vedere juridic prin documentele adoptate în cadrul activităților CUC”, a spus acesta.
Totodată, el a mai susținut că forțele de „menținere a păcii” pot fi mărite, inclusiv prin recrutarea cetățenilor ruși care locuiesc în Transnistria.
„Transnistria a solicitat în repetate rânduri o creștere a numărului de soldați ruși de menținere a păcii, inclusiv prin recrutarea de personal militar din rândul cetățenilor Federației Ruse cu reședința permanentă în Transnistria” a mai adăugat Manakov.