Tiraspolul a cerut recunoașterea independenței Transnistriei

Publicat: 04 03. 2022, 15:49
Actualizat: 04 03. 2022, 15:57
Foto: moldova.europalibera.org

Tiraspolul a cerut recunoașterea independenței Transnistriei în contextul cererii depuse de Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Acesta a reproșat faptul că nu a fost consultată și partea transnistreană.

Anunuț a fost făcut de așa-zisul minister de Externe de la Tiraspol, care a cerut Chișinăului un dialog „pentru un divorț civilizat și stabilirea relațiilor inter-statale”.

Autoritățile transnistrene au înaintat solicitarea de recunoaștere a independenței Transnistriei către ONU, OSCE și alte organizații internaționale.

Tiraspolul vrea recunoașterea independenței Transnistriei

„Depunerea de către conducerea Republicii Moldova a unei cereri de aderare la Uniunea Europeană este o decizie geopolitică care duce la schimbarea granițelor internaționale și a sferelor de influență în spațiul regional și la schimbarea radicală a circumstanțelor reglementării definitive a relaţiilor moldo-transnistrene. Depunerea cererii de aderare la UE, în contextul unui conflict de lungă durată nerezolvat între Transnistria și Moldova, fără a ține cont de opinia noastră și fără consultări în formatele de negociere existente, pune capăt procesului de soluționare, care necesită formalizare juridică internațională urgentă.

În noile circumstanțe, solicităm părții moldovenești să inițieze un dialog cu Transnistria în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”, se spune într-o declarație publicată pe site-ul așa-zisului minister, citată de jurnal.md.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE

Reacția vine în contextul în care Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a semnat cererea de aderare a țării sale la NATO, după ce omologul ei ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut același lucru pentru țara sa.

„Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această cale europeana, ei văd viitorul în UE”, a declarat Sandu.

„Este unica oportunitate pentru o viaţă mai bună şi mai sigură a cetăţenilor Republicii Moldova. Vom acţiona hotărât, şi pe mai departe, pentru ca acest scop să devină realitate”, a transmis, în acest context, Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe.