Theresa May, avertisment pentru liderii europeni: Negocierile privind ”divorțul” Marii Britanii de UE vor fi dificile 

Publicat: 30 04. 2017, 15:48
Foto: talkradio.co.uk

Premierul britanic Theresa May avertizează că negocierile ”divorțului” Marii Britanii de Uniunea Europeană vor fi unele dificile. May a transmis acest mesaj în contextul în care liderii europeni au adoptat sâmbătă o poziție fermă cu privire la tratativele de ieșire a Regatului Unit din UE, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Reuniți la Bruxelles la un summit privind negocierile pentru Brexit, liderii celor 27 de state ale UE le-au transmis britanicilor că nu ar trebui să-și facă iluzii că-și vor putea asigura rapid o nouă relație prin care să-și mențină accesul pe piețele Uniunii.

"Acest lucru, precum și unele din comentariile liderilor europeni arată că (…) aceste negocieri vor fi dificile", a spus Theresa May, în acest context, într-un interviu pentru BBC.

May a subliniat încă o dată și că este gata să se retragă de la aceste negocieri dacă nu va ajunge la un acord cu UE.

Negocierile dintre Marea Britanie și blocul comunitar vor începe după alegerile anticipate din Regat, programate pentru 8 iunie.