Theodor Paleologu: Rusia e animată de o adevărată voință genocidară în Ucraina. Regimul Putin e un fel sectă apocaliptică cu viziuni delirante

Theodor Paleologu: Rusia e animată de o adevărată voință genocidară în Ucraina. Regimul Putin e un fel sectă apocaliptică cu viziuni delirante

Theodor Paleologu a declarat, vineri, că puterea Rusiei scade și aceasta devine tot mai dependentă de China. Pe de altă parte, Beijingul „nu se lasă antrenat în delirul Kremlinului”.

Profesorul a mai susținut că Rusia nici nu-și mai ascunde intențiile genocidare în Ucraina, că regimul Putin e „un fel de sectă apocaliptică” și nici vorbă ca Rusia să apere familia și moralitatea, așa cum pretinde: „Familia, valorile familiei în Rusia sunt zob. Violența domestică este la cote incredibile. Ateismul e mult mai răspândit în Rusia decât în Statele Unite”

Paleologu: Rusia devine tot mai dependentă de China

„Nu știu dacă e un duet de mare succes (n. red. – între Putin și Xi) pentru că unul dintre parteneri este vasalul celuilalt. Suntem în plin proces de vasalizare a Rusiei în raport cu China. Puterea Rusiei scade, dependența Rusiei crește față de China. Pe de altă, parte, China nu pare animată de același spirit aventurist și belicos precum Rusia. Cu siguranță, China profită de slăbiciunea Rusiei.

E asta o veste bună? Nu, n-aș zice că e o veste bună, dar dacă e să vedem partea plină a paharului este că, deocamdată, China nu se lasă antrenată în delirul Kremlinului. De la distanță, se vede o vasalizare a Rusiei în raport cu China și o anumită prudență a Chinei care nu pare a avea aceleași urgențe precum Rusia. Ai un partener disperat, în mod evident, și altul în poziție de forță care profită, evident, de această poziție”, a declarat Theodor Paleologu, pentru Digi24.

Paleologu: Rusia este animată de o adevărată voință genocidară

Acesta a remarcat apoi că Rusia nici nu-și mai ascunde intenția de a comite practic un genocid în Ucraina: „Ce vedem în zilele noastre sunt o sumedenie de conflicte – avem acest conflict îngrozitor din Ucraina, în care Rusia este animată de o adevărată voință genocidară, la fel ca în anii ’30. E declarată. Toți lătrăii Kremlinului, cu Soloviov în frunte, care spun clar – „trebuie să distrugem Ucraina, să nu mai rămână nimic acolo” – articole publicate, declarații la televiziunea rusă se delirează într-o veselie cu asemenea monstruozități care nu sunt sancționate în niciun fel și la fel ca în anii ’30 suntem într-o logică de-a dreptul genocidară, de distrugere a Ucrainei, alimentată de resentimentul eșecului. Pentru că a fost un eșec până acum invazia Ucrainei. Putin se aștepta să câștige foarte repede, nu e cazul”.

Paleologu a mai afirmat că „Putin e un caz exemplar de patologie a puterii” și că regimul său e „un fel de sectă apocaliptică, cu viziuni delirante – lupta între bine și rău, cu Rusia care apără moralitatea, care apără valorile” și „nu e deloc așa: în Franța sunt 66-67% de familii cu doi părinți, în timp ce în Rusia e sub 30%. Familia, valorile familiei în Rusia sunt zob. Violența domestică este la cote incredibile. Ateismul e mult mai răspândit în Rusia decât în Statele Unite”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`