O anchetă recentă a cotidianului britanic The Times susține că armata iraniană folosește nave și avioane pentru a transporta droguri în Albania, Bulgaria și România, iar de aici în Europa Occidentală.
Jurnaliștii de la The Times citează foști membri ai organizației Gardienii Revoluției, armata ideologică a regimului islamist de la Teheran, care ar conduce o rețea de trafic de droguri pentru susținerea grupărilor islamice radicale precum Hamas și Hezbollah.
Profiturile astfel obținute ar fi transferate către organizații teroriste, potrivit foștilor membrii ai organizației.
Forțele Gărzii Revoluției ar fi preluat controlul asupra industriei traficului de droguri din Republica Islamică, veniturile obținute fiind folosite pentru susținerea rețelelor de crimă organizată și a organizațiilor teroriste.
Deși Iranul are o politică extrem de dură privind traficul de droguri, sute de oameni fiind executați în fiecare an pentru această infracțiune, armata iraniană ar fi de fapt implicată în această activitate, făcând trafic cu heroină, opiu și metamfetamine.
Dezvăluirile vin la scurt timp după controversa legată de complotul împotriva ambasadorului saudit în SUA, existând suspiciuni că o unitate a Gardienilor Revoluției ar fi plănuit atacul.
Potrivit unor surse de la Washington, iranienii plănuiau să pună o bombă la un restaurant din New York, unde ambasadorul saudit lua masa.
Aceleași surse susțin că șefii rețelelor de droguri intenționau să își extindă influența și în America de Nord.
Potrivit The Times, serviciile secrete americane au identificat cel puțin un comandant al Gardienilor Revoluției implicat în traficul de droguri din Afganistan în Iran, în timp ce alți doi înalți oficiali cu relații apropiate în lumea est-europeană ar fi fost implicați în această afacere.