The Economist: Ponta luptă prea murdar, chiar şi pentru standardele româneşti
The Economist notează că Victor Ponta luptă prea murdar, chiar şi pentru standardele româneşti, iar oficialii europeni, preocupaţi de criză, nu au sancţionat imediat Bucureştiul.
„Faptul că România a intrat în Uniunea Europeană a însemnat că a îndeplinit şi că şi-a asumat să se încadreze în standardele stricte ale bunei guvernări şi respectul pentru lege ale UE. Aceasta este teoria, însă practica e mai problematică, după cum s-a putut vedea din disputa dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. Amândoi au defectele lor, însă domnul Ponta luptă murdar chiar şi după standardele româneşti”, scriu jurnaliștii de la The Economist.
Jurnaliștii atrag atenția că situația Românieiei este încă un caz în care o economie șuberdă din Europa dă greș, ceea ce nu face decât să atragă atenția asupra unor probleme mai profunde în cadrul Uniunii.
De asemenea, metodele folosite de Guvernul Ponta nu fac altceva decât să demonstreze felul în care unii lideri politici înțeleg să se folosească de un mandat pentru a acapara puterea. În acest sens, jurnaliștii străini amintesc de cazul Italiei din timpul lui Silvio Berlusconi, dar și de cel al Ucrainei (deși situația României este mai gravă, pentru că țara vecină nu mai are șanse la UE). În plus, este readusă în discuție și deja obișnita comparație a României lui Ponta și Ungaria lui Viktor Orban.
”Dacă nu acordă suficientă importanţă la Bruxelles problemelor democratice şi legale, atunci n-ar trebui să fie prea suprinse de faptul că oameni precum domnul Orban şi domnul Ponta cred că îşi pot permite să-şi facă de cap acasă la ei„, încheie The Economist.