Între Thailanda și Sri Lanka a izbucnit un adevărat scandal diplomatic după ce autorităţile thailandeze au aflat că elefantul pe care l-au dăruit sri lankezilor în 2001 a fost victima unor rele tratamente. Scandalul s-a terminat acum, când elefantul Muthu Raja, care are patru tone, a fost adus înapoi acasă cu un avion.
Muthu Raja, cunoscut în țara sa natală și ca Sak Surin, are 29 de ani, iar în 2001 a fost dat cadou Sri Lankăi. Anul trecut, Thailanda l-a cerut înapoi, însă, după ce a aflat că animalul a fost maltratat în templul budist din sudul Sri Lankăi, unde era găzduit.
Elefantul suferea și avea mai multe abcese când guvernul sri lankez l-a luat în grija sa, în luna noiembrie. Acum e mai bine, dar tot a rămas cu o rană la piciorul stâng, care va necesita hidroterapie.
Duminică dimineață, el a fost transportat cu avionul din Colombo, Sri Lanka, în oraşul Chiang Mai, din vestul Thailandei, informează AFP.
Transportul a costat aproximativ 640.000 de euro. Pe drum, Muthu Raja a avut alături patru îngrijitori thailandezi şi un gardian din Sri Lanka.
În iunie, Dinesh Gunawardena, premierul Sri Lankăi, a declarat în fața Parlamentului că a cerut iertare personal regelui Thailandei pentru relele tratamente de care a avut parte elefantul.
De cealaltă parte, Varawut Silpa-archa, ministrul thailandez al Mediului, a spus că guvernul său nu va mai trimite elefanţi în străinătate și că vor fi verificate condițiile în care stau elefanții deja dați cadou.