Teodor Meleșcanu, despre respingerea acordului pentru Brexit: Ar putea crea probleme directe şi pentru cetăţenii români 

Publicat: 16 01. 2019, 12:48

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, susține că respingerea acordului privind Brexit-ul de către Parlamentul de la Londra este o decizie regretabilă care echivalează cu ideea părăsirii blocului comunitar fără niciun fel de prevederi juridice.

„Noi regretăm faptul că a fost adoptată o decizie care practic echivalează cu ideea unei ieşiri a Marii Britanii fără niciun fel de prevederi juridice. Este o decizie a Parlamentului pe care trebuie să o respectăm. Ceea ce ne interesează este să primim o comunicare oficială din partea autorităţilor britanice cu ceea ce doresc să facă în continuare, lucru destul de delicat, având în vedere că cu ocazia votului s-a cerut şi o moţiune de neîncredere în primul ministru şi va trebui să trecem, probabil, şi peste cursul zilei de astăzi şi peste această temă. (…) În cazul unei ieşiri a Marii Britanii fără niciun fel de acord cu UE, într-adevăr se vor crea probleme şi pentru cetăţenii români care sunt în Marea Britanie şi pentru cetăţenii din Marea Britanie care sunt din diverse ţări din UE, inclusiv din România. Această ieşire fără niciun fel de acord ar putea crea probleme directe şi pentru cetăţenii români şi pentru toţi cetăţenii europeni care trăiesc, studiază, lucrează în Marea Britanie”, a declarat Teodor Meleșcanu, potrivit Agerpres.

Ministrul de Externe a mai spus că România își va arăta toată disponibilitatea ca retragerea Marii Britanii din UE să fie una ”ordonată, bazată pe nişte documente juridice”.

”Există şi posiblitatea (…) privind prelungirea perioadei în procesul Marii Britanii de ieşire din UE. (…) Din punctul nostru de vedere, ca Preşedinţie (a Consiliului UE -n.r.), suntem la dispoziţie pentru a căuta să găsim orice posibilităţi pentru continuarea dialogului, va trebui, însă, să vedem care sunt poziţiile Marii Britanii şi care este poziţia la nivelul UE. Noi, ca Preşedinţie rotativă a UE, suntem gata să punem la dispoziţie toate facilităţile pentru a avea discuţii pe tema aceasta”, a mai spus Teodor Meleşcanu.

Parlamentul Britanic a respins, marți, acordul pentru Brexit, încheiat cu Uniunea Europeană, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută a ieşirii din UE. Imediat opoziția a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului May, ce va fi dezbătută şi votată miercuri.

Theresa May a dat de înțeles că se așteaptă să treacă și de acest vot de neîncredre cu bine.

Liderii europeni au reacționat imediat după anunțul înfrângerii de la Londra și au transmis mai multe îndemnuri pentru britanici. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a scris că timpul aproape a expirat pentru Marea Britanie și a subliniat că Uniunea Europeană nu va negocia un alt acord cu partea britanică. Mai mult, în timpul întâlnirilor cu cei mai importanți șefi ai Uniunii Europene la Buxcurești, și Klaus Iohannis spunea că dorește o retragere ordonată a Marii Britanii din Uniune.

În acest moment, peste 400.000 de români locuiesc în Marea Britanie.