Forțele militare ale Federației Ruse întâmpină o rezistență foarte serioasă în capitala ucraineană, iar lucrurile s-ar putea schimba serios dacă trupele Moscovei nu reușesc să captureze Kievul într-o zi sau două, a explicat Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe și fost director SIE, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Referitor la negocierile pe care le poartă delegația ucraineană cu partea rusă în apropiere de frontiera dintre Ucraina și Belarus, Teodor Meleșcanu a spus: „Au început negocierile. E vorba de două echipe, de data aceasta, care nu sunt neapărat la un nivel foarte important, sunt niște delegații din care fac parte secretari de stat în general, deci adjuncți de miniștri la externe și la apărare, și din acest punct de vedere este clar că avem de-a face cu un proces de pre-negociere. Pentru că va fi necesar ca fiecare dintre cele două delegații să își prezinte obiectivele pe care le au. E adevărat, într-adevăr, că domnul președinte Zelenski a declarat că nu e foarte încrezător în legătură cu ceea ce se va face, dar că soluția diplomatică și negocierile pentru pace sunt foarte importante, așa că delegația ucraineană va participa”.
„O negociere în sensul că fiecare va avea interesele cele mai importante și după aceea, după perioada aceasta de pre-negociere, probabil că se va ajunge la o etapă ulterioară. Ceea ce din punctul meu de vedere este extrem de important este că la declanșarea acestor negocieri ar trebui ca cele două delegații să cadă de acord să se oprească războiul din Ucraina. Acest pas va fi, din punctul meu de vedere, o idee extrem de importantă pentru că ea va permite ca negociatorii să continue și să găsească soluțiile cele mai bune pentru situația din Ucraina la ora actuală”, a continuat fostul ministru.
Întrebat de ce ar putea fi cruciale următoarele 24 de ore pentru Ucraina, având în vedere declarațiile lui Volodimir Zelenski, Teodor Meleșcanu a adăugat: „Ele sunt cruciale pentru că la ora actuală pur și simplu se încearcă să se intre în capitala țării, adică la Kiev. Din toate informațiile pe care le am, totuși, rușii întâmpină o rezistență foarte serioasă în capitală, se așteaptă și atacuri cu tancuri rusești și avantajele pe care le are Rusia nu vor fi foarte importante. Până la urmă, e o foarte mare diferență între a duce operațiuni militare în teren și alta este cea legată de tot ceea ce înseamnă atacarea unor orașe”.
„Bătăliile în orașe sunt cu totul altceva decât manevrele și acțiunile militare în afara orașelor. Nu este numai Kiev – sigur că este cel mai important, dar sunt și alte asemenea orașe, Harkov, unde bătăliile sunt foarte dure, unde oamenii au capacitatea de a folosi tot ce le stă în putință, de la cocktailul Molotov, până la Javelin, sistemele de atacare a tancurilor și de distrugere a lor. De aceea este importantă, pentru că dacă într-o zi sau două nu vor reuși să ia până la urmă Kievul, bineînțeles că lucrurile se vor schimba serios”, a mai afirmat Teodor Meleșcanu.