Tentativă de atentate islamice în vederea asasinării premierului Vladimir Putin, dejucată de polițiștii ruși
Premierul rus Vladimir Putin a fost la un pas de a fi asasinat. Cel puţin aşa susţin serviciile secrete ruseşti şi ucrainene care au dejucat o tentativă pusă la cale de o grupare islamistă.
Potrivit unor surse din serviciile de contra spionaj de la Moscova, asasinatul ar fi putut avea loc la puţin timp după alegerile din 4 martie, în care Putin este favorit. Serviciile secrete ucrainene au descoperit acest complot după o explozie într-un apartament din Odessa în care o persoană a fost ucisă.
Alte două persoane au fost arestate şi au afirmat că lucrează pentru liderul islamist Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului.
Unul dintre cei doi terorişti islamici a declarat că gruparea urma să se antreneze în Ucraina şi să pregătească bombe pentru a comite atentate în Rusia, culminând cu asasinarea lui Vladimir Putin.
„Pregătirile erau încheiate şi data era fixată pentru atentat: după alegerile prezidenţiale”, a declarat una dintre cele două persoane arestate, Adam Osmaiev, în vârstă de 32 de ani, cetăţean rus originar din Caucaz.
Potrivit directorului centrului analitic Levada, Lev Gudkov, între 63 la sută și 66 la sută dintre ruși vor vota pentru actualul premier și candidat Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 4 martie.
Poporul rus va putea alege între cinci candidați: Vladimir Putin (Rusia Unită), Ghennadi Ziuganov (Partidul Comunist), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal-Democrat), Serghei Mironov (Rusia Justă) și Mihail Prohorov (independent).