Cresc tensiunile în NATO. Franța se retrage din misiunea „Sea Guardian” din Mediterană, pe fondul conflictului cu Turcia. La rândul său, Ankara anunță prin vocea ambasadorului său în Franţa, Ismail Hakki Musa, că NATO fără Turcia ar însemna sfârşitul Alianţei Nord-Atlantice.
Franța a informat NATO, miercuri, că își suspendă implicarea într-o operațiune navală în Mediterană, din cauza tensiunilor recente între navele de război franceze și turcești.
Decia vine după ce Parisul a denunţat un comportament „extrem de agresiv” al Turciei faţă de o fregată franceză, aflată în misiune NATO în Mediterană, și care urma să verifice o navă-cargo suspectată că transporta arme în Libia.
Totodată, secretarul general al NATO anunță că în cadrul Alianței a fost inițiată o investigație în cazul incidentului produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave aparținând celor două țări, potrivit aFP, transmite Agerpres.
“Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat Macron după acest incident.
Europenii au obţinut joia trecută deschiderea unei anchete de către NATO asupra “agresivităţii” Turciei, Ankara fiind acuzată că se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia.
La rândul lor, liderii de la Ankara transmit, prin vocea ambasadorului turc la Paris, Ismail Hakki Musa, că un NATO fără Turcia ar însemna sfârşitul Alianţei Nord-Atlantice.
”Imaginaţi-vă NATO fără Turcia! Nu mai e NATO! Nu ar mai exista NATO fără Turcia! Voi nu ştiţi să trataţi Iranul, Irakul, Siria, (Marea) Mediterană de Sud, Caucazul, Libia, Egiptul…”, a declamat ambasadorul, audiat în Comisia Afacerilor Externe şi Apărării din cadrul Senatului francez, pe fondul unei puternice escaladări a tensiunilor franco-turce, potrivit RFI.
”Imperialismul preşedintelui turc (Recep Tayyip Erdogan) creează o politică de tensiune şi adesea de provocare”, a spus în timpul discuţiei din acea comisie parlamentară senatorul francez Jean-Marie Bockel, membru al Adunării Parlamentare a NATO.
”Tot ce sper este ca ceea ce se întâmplă în acest moment să nu pună în pericol această prezenţă a Turciei în cadrul Alianţei Atlantice”, a adăugat el, stârnind astfel reacţia ambasadorului turc.
De asemenea, Turcia a acuzat marţi Franţacă are în Libia o abordare „distructivă” şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011.
Nici partea franceză nu s-a lăsat mai prejos, Emmanuel Macron acuzând că Turcia că are o „responsabilitate istorică şi criminală” în conflictul libian.