Statele UE vor începe să aplice săptămâna viitoare planuri pentru reducerea cu 15% a consumului de gaze pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat vineri preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP.
„Reglementarea privind reducerea cererii de gaz a fost oficial adoptată. Textul va fi publicat în Jurnalul Oficial la începutul săptămânii viitoare şi va intra în vigoare la o zi după publicare”, a precizat preşedinţia Consiliului UE pe contul său de Twitter.
Acordul privind această măsură a fost obţinut în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniştrilor energiei din UE pe 26 iulie. O singură ţară, Ungaria, s-a opus atunci acestei măsuri considerate „nejustificată, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare”, dar unanimitatea nu era necesară şi guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea sa.
Acordul prevede ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a reduce, între august 2022 şi martie 2023, consumul său de gaz cu cel puţin 15% în raport cu media ultimilor cinci ani în aceeaşi perioadă.
Măsura a fost impusă de reducerea livrărilor de gaz de către Rusia, care asigura până anul trecut circa 40% din importurile de gaz ale UE.
Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda, relatează joi agenţia de presă Unian.
Moscova a luat decizia de a proceda în acest mod încă de la sfârşitul lunii mai când compania rusă de gaze şi-a redus livrările către UE. Gazele continuă să fie arse de câteva săptămâni în volume extrem de mari, iar flăcările uriaşe sunt vizibile chiar şi de pe teritoriul Finlandei, notează Unian, citând publicaţia Yle.
Rusia a declarat miercuri că nu poate recepţiona turbina Siemens – reparată în Canada şi considerată ca fiind esenţială pentru funcţionarea gazoductului Nord Stream 1, ce alimentează Europa cu gaze ruseşti – din cauza sancţiunilor.