Țara în care sunt mai mulți milionari decât populația României. Unde se află aceștia

Țara în care sunt mai mulți milionari decât populația României. Unde se află aceștia
Foto: Hepta - ImagineChina / Xie zhengyi

Franța este a treia țară din lume cu cei mai mulți milionari, potrivit ediţiei din 2023 a raportului World Wealth Report, realizat anul acesta în comun de băncile elveţiene Credit Suisse şi UBS.

Câți milionari are Franța

Franța a avut în 2022, 2,8 milionari în dolari, iar în acest an a depășit Japonia, care acum se află pe locul patru, cu 2,7 milioane de milionari, conform știrileprotv.

Prima țară din clasament este SUA, cu 38,2% din totalul mondial, adică 22,7 milioane de milionari, cât populația unei țări puțin mai mari decât România. Pe locul doi se află China cu 6,2 milioane de milionari.

Franța reuște să depășească Germania, care se află pe al cincilea loc, cu 2,6 milioane de milionari.

Alte țări din clasament

După Germania se află Regatul Unit, cu 2,5 milioane, apoi Canada, iar următoarele țări din clasament sunt Australia, Italia, Coreea de Sud, Ţările de Jos, Spania şi Elveţia, fiecare având între 1 și 2 milioane de milionari.

În 2022, numărul milionarilor a rămas stabil în Franța, în timp ce în SUA a scăzut cu 1,8 milioane, în Japonia cu 466.000 și în Marea Britanie cu 439.000.

Doar câteva țări au raportat creșteri mai mic ale numărului de milionari, printre care se află și Norvegia, Iran și Brazilia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)