O ţară insulară nordică, aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic, devine prima țară din Europa care a renunțat la toate magazinele McDonald's și Starbucks, dar și la cazinouri.
Islanda, căci despre ea este vorba, s-a aflat în faliment în urmă cu opt ani, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună: creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%, scrie Business Magazine.
În acea perioadă, companii precum McDonald's și Starbucks și-au închis restaurantele și nici nu au mai revenit.
Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii, este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.