Tabletă de lut veche de 3.500 de ani, descoperită în Turcia. De ce este importantă și ce scrie pe aceasta
O tabletă de lut veche de 3.500 de ani a fost descoperită în Turcia de o echipă de arheologi.
Aceasta conține o listă de cumpărături pentru mese și scaune, potrivit arheologilor.
O tabletă de lut veche de 3.500 de ani, pe care este scrisă o listă de cumpărături, a fost descoperită în Turcia
Primele rânduri de pe tableta de lut datează încă din secolul XV î.Hr. Arheologii susțin că pe aceasta este scrisă o listă de cumpărături care conține mese, scaune și taburete de lemn.
Mehmet Ersoy, ministrul turc al culturii și turismului, susține că „această tabletă este folositoare pentru a înţelege structura economică şi socială de la sfârşitul Epocii Bronzului”, potrivit Agerpres.
Scrierea de pe tabletă este cuneiformă akadiană, o formă de scriere logo-silabică comună în Orientul Mijlociu din acea perioadă, care este considerată o limbă moartă în zilele noastre.
Akadiana este printre primele limbi semitice care a fost vorbită începând din mileniul III î.Hr. până în secolul I d.Hr și este înrudită cu ebraica și araba.
Tableta descoperită de arheologi în timpul unor lucrări de restaurare după ce un cutremur a lovit situl arheologic Alalakh din provincia Hatay măsoară 4 pe 1,6 centimetri și cântărește 28 de grame.
Alalakh se află în apropiere de Antakya, în sudul Turciei. În mileniul doi î.Hr., Alalakh era capitala regatului Mukiş şi cea mai mare aşezare din regiune.