Syriza pregătește un program paralel celui semnat cu UE: Scopul este de a compensa efectele negative ale austerității
Syriza, partidul stângii radicale al lui Alexis Tsipras, este pe cale să pregătească un program ”paralel” celui semnat recent cu UE pentru „a compensa efectele negative ale măsurilor de austeritate”, potrivit purtătoarei de cuvânt a guvernului, Olga Gerovasili, relatează AFP, notează Agerpres.
Programul va fi anunțat la momentul lansării oficiale a campaniei electorale, a mai precizat aceasta.
„Prin acest acord (cu Uniunea Europeană) avem obligații pe care le vom îndeplini, dar avem de asemenea și un program paralel care vizează să compenseze efectele negative (ale austerității) asupra celor mai defavorizați”, a spus purtătoarea de cuvânt.
Ea a indicat că acest program „paralel nu va compromite” punerea în aplicare a noului plan de salvare convenit recent între Atena și UE, care prevede un împrumut de 86 de miliarde de dolari pentru Grecia, în schimbul unor noi măsuri de austeritate.
O reuniune a deputaților, membrilor consiliilor municipale și ai comitetului central al Syriza este prevăzută pentru acest weekend în vederea finalizării programului și mobilizării partidul, conform secretariatului politic.
După ce a pierdut majoritatea parlamentară cu ocazia adoptării noului acord controversat cu UE, premierul Alexis Tsipras a decis să demisioneze și să recurgă la alegeri anticipate, sperând să-și refacă majoritatea.
Decizia a afectat însă unitatea în grupul parlamentar: cel puțin 25 din cei 149 de deputați ai partidului au decis să creeze un nou partid opus austerității, Unitatea Populară, sub conducerea euroscepticului Panagiotis Lafazanis. Totodată, unii deputați ai Syriza au indicat că nu vor mai candida din nou la alegerile anticipate.