Sute de mii de pești morți au inundat un port turistic din Grecia. Care este motivul

Sute de mii de pești morți au inundat un port turistic din Grecia. Care este motivul
Sursă foto: Captură YouTube

Sute de mii de pești morți s-au revărsat săptămâna aceasta într-un port turistic din orașul Volos. Aceștia fuseseră dislocați din habitatele lor de apă dulce în timpul inundaţiilor de anul trecut, potrivit Reuters.

Autoritățile au început să colecteze peștii morți

Cadavrele plutitoare și mirosul deranjant au alertat rezidenții și autoritățile locale, care s-au grăbit să colecteze peștii înainte să ajungă la restaurantele și hotelurile locale. „Se întinde pe kilometri”, a declarat pentru Reuters Stelios Limnios, membru al consiliului municipal. „Nu e doar de-a lungul coastei, ci şi în centrul golfului Pagasetic”, a spus el, potrivit G4Media. 

Potrivit autorităților elene, peste 40 de tone de pești au fost colectate în ultimele 24 de ore. Primarul din Volos, Achilleas Beos, a spus că mirosul este insuportabil, iar acesta a învinuit Guvernul de la Atena că nu rezolvă problema înainte ca mirosul să ajungă în oraş. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri, acesta a declarat că peştii intraţi în putrefacţie ar putea provoca un dezastru de mediu pentru alte specii din zonă.

Inundațiile au dus la această situație

Autoritățile sunt de părere că inundațiile produse anul trecut, care au afectat câmpia Thessaliei, aflată mai la nord, precum şi râuri şi lacuri, sunt răspunzătoare pentru această situație. „Nu au făcut ceea ce era evident, să instaleze o plasă de protecţie”, a spus primarul Beos, referindu-se la serviciile guvernamentale.

Acest dezastru face parte din șirul de evenimente neplăcute produse de temperaturile extreme din Grecia și pe care oamenii le asociază cu schimbările climatice, precum temperaturile ridicate şi ploile imprevizibile, care au provocat incendii de vegetaţie şi inundaţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`