Sute de egipteni s-au adunat în Piața Tahrir din Cairo, în așteptarea rezultatelor finale ale alegerilor prezidenţiale

Publicat: 23 06. 2012, 16:51
Egiptenii aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale. Piaţa Tahrir din Cairo a devenit din nou locul în care oamenii au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor să comunice numele viitorului...

Egiptenii aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale. Piaţa Tahrir din Cairo a devenit din nou locul în care oamenii au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor să comunice numele viitorului preşedinte şi armatei să predea puterea civililor. Comisia Electorală Centrală a anunţat că rezultatele alegerilor prezidenţiale vor fi date publicităţii duminică.

Pentru a cincea zi consecutiv, egiptenii s-au adunat din nou în Piața Tahrir din Cairo pentru a face presiuni asupra puterii să anunțe numele viitorului președinte. Protestatarii cer armatei să anuleze declarația prin care puterea va reveni generalilor, iar rolul viitorului șef al statului este mai mult simbolic.

„Vom sta aici până când nu se va anula declarația constituțională suplimentară, până când se va anula ultima decizie ministerială care dă puteri sporite militarilor care vor putea să aresteze civilii și anularea deciziei de dizolvare a Parlamentului” , spune un susținător al formatiunii Frăția Musulmană.

„Armatei îi e teamă să plece de la putere pentru că sunt multe greșeli ascunse pentru care trebuie să răspundă. Și ca să pună mai multă presiune pe oameni, ar putea să-l achite pe Mubarak to Habib el-Adly (n.r. fostul șef al securității din regimul Mubarak), pe toatălumea.”, spune un alt suporter al Frăției Musulmane.

Ambii candidați la alegerile prezidențiale din Egipt, reprezentantul Frăției Musulmane și fostul premier al lui Mubarak, și-au revendicat până acum victoria.

Situația din Egipt este destul de tensionată, mai ales după ultimele evenimente. Totul a început cu decizia de condamnare la închisoare pe viață a fostului președinte Hosni Mubarak care a dat drumul protestelor în condițiile în care oamenii voiau ca acesta să fie condamnat la moarte. Apoi, Parlamentul de la Cairo a fost dizolvat din cauza unor vicii de procedură în alegeri. Au urmat alegerile prezidențiale și declarația prin care armata își arogă puteri sporite, iar rolul viitorului președinte va fi aproape pur simbolic.