Sute de case au ars în incendiul din Colorado, alte sute sunt în continuare amenințate. Obama va vizita zona afectată (FOTO)

Sute de case au ars în incendiul din Colorado, alte sute sunt în continuare amenințate. Obama va vizita zona afectată (FOTO)
Sute de case au ars până joi în incendiul din Colorado Springs, izbucnit sâmbătă, și altele sunt amenințate în condiiile în care pompierii nu fac față flăcărilor, scrie BBC. Rafalele puternice de vânt au...

Sute de case au ars până joi în incendiul din Colorado Springs, izbucnit sâmbătă, și altele sunt amenințate în condiiile în care pompierii nu fac față flăcărilor, scrie BBC.

Rafalele puternice de vânt au făcut ca intervenția celor peste 800 de pompieri să fie foarte dificilă. Alte sute de persoane au fost evacuate, pe lângă cele 32.000 evacuate zilele trecute.

Autoritățile au precizat că nu pot face încă estimări privind pagubele materiale pentru că fumul gros și focarele încă existente fac imposibilă o analiză reală.

Primarul din Colorado Springs, Steve Bach, a precizat că locuitorii vor primi informații privind casele lor, în cel mai scurt timp, spune sursa citată.

Vineri este așteptată în Colorado Springs vizita președintelui Barak Obama.

Vezi AICI imagini dramatice surprinse în timpul incendiului

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)