Sustenabilitatea turismului în insulele greceşti, sub semnul întrebării. Numărul turiştilor este mai mare decât cel al localnicilor

Sustenabilitatea turismului în insulele greceşti, sub semnul întrebării. Numărul turiştilor este mai mare decât cel al localnicilor
Sursa Foto: Hepta - Bestimage / Sandrine Thesillat / Panoramic / Bestimage

Ținând cont de faptul că numărul turiştilor din insulele greceşti este de trei sau patru ori mai mare decât cel al localnicilor, sustenabilitatea turismului este pusă sub semnul întrebării, potrivit publicației Kathimerini, notează news.ro.

Numărul turiştilor din insulele greceşti este mai mare decât cel al localnicilor

Se pare că această problemă nu pare să se concentreze doar pe insulele populare, precum Mykonos şi Santorini, ci și în Ciclade, inclusiv unele insule mici, care erau considerate  odinioară „destinaţii alternative”.

Mai mult decât atât, acest aspect este agravat și de închirierile pe termen scurt prin intermediul Airbnb, ale căror înregistrări variază de de la sute la câteva mii pe multe insule.

„Turismul trece la o formă în care managementul este în afara controlului comunităţilor locale”, spune Harry Coccossis, profesor emerit la Universitatea din Thessaly.

Publicația menționată a combinat datele recensământului din 2021 publicate în acest an cu cel mai recent raport anual al Institutului de Cercetare şi Prognoză Turistică (ITEP) al Camerei Elene a Hotelurilor (2022) şi datele disponibile despre închirierea camerelor (2019, Confederaţia Oamenilor de Afaceri ai Hotelurilor Turistice din 2019  în Grecia) şi locuri de campare (ESYE 2021).

Totodată, pentru Ciclade şi Dodecanez s-au folosit şi date despre listările Airbnb (de pe site-ul Inside Airbnb), calculând că fiecare listare corespunde unor două paturi.

Raportul acoperă toate insulele, cu excepția Cretei şi Evia. Astfel, analiza datelor a arătat numărul de paturi disponibile pe cinci insule sunt de peste trei ori mai mari decât populaţia rezidentă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`