Republica Moldova: Partidul Democrat a cerut suspendarea preşedintelui Igor Dodon

Publicat: 21 09. 2018, 15:13

Un grup de deputaţi din Partidul Democrat a depus vineri la Curtea Constituţională a Republicii Moldova o cerere de suspendare temporară din funcţie a preşedintelui Igor Dodon, scrie radiochisinau.md.

Aceştia arată că Igor Dodon a refuzat în mod repetat să numească drept miniştri mai mulţi candidaţi propuşi de Partidul Democrat.

Igor Dodon a trimis o scrisoare publică premierului Pavel Filip prin care anunţă că nu îi acceptă pe ei doi candidați la funcțiile de ministru al Sănătății, muncii și protecției sociale, precum și al Agriculturii și industriei alimentare. Este vorba despre Silvia Radu propusă în calitate de ministru al Sănătății și Ion Ciubuc – în calitate de ministru al Agriculturii.