Surse: Preşedintele Curţii Supreme din Ucraina, reţinut pentru o mită de 3 milioane de dolari (FOTO)

Publicat: 16 05. 2023, 09:12
Vsevolod Kniaziev, președintele Curţii Supreme a Ucrainei. Foto: Hepta - Zuma Press / Sean Kilpatrick

Vsevolod Kniaziev, președintele Curţii Supreme a Ucrainei, a fost reţinut pentru că ar fi primit o mită de circa trei milioane de dolari, informează Ukrainska Pravda, care citează surse judiciare.

Cazul în care ar fi fost reținut preşedintele Curţii Supreme din Ucraina

Biroul Naţional Anticorupţie şi Parchetul Specializat Anticorupţie au transmis că au destructurat o grupare ce se ocupa de acte de „corupţie pe scară largă la Curtea Supremă”, alcătuită din conducerea instanţei şi din judecători. Cele două structuri nu au dat nume, dar au precizat că vor veni cu informații suplimentare pe măsură ce ancheta avansează.

Biroul Naţional Anticorupţie a transmis, totuși, o fotografie cu o canapea pe care se află mai multe teancuri de bani:

Sursa foto: pravda.com.ua

Surse din cadrul acestui Birou, citate de portalul de ştiri ucrainean zn.ua, au susținut că Kniaziev a primit banii de la persoane care doreau un verdict favorabil miliardarului ucrainean Kostyantyn Zhevago.

Instanța a analizat deţinerea de către Zhevago a 40,19% din Poltava Mining and Processing Plant, parte a grupului Ferrexpo, și i-a permis acestuia să păstreze acţiunile.

La începutul lunii februarie, contabilul-şef al fabricii a fost acuzat de evaziune fiscală şi fals. În 2018 – 2021, acesta ar fi introdus informaţii false în documentele companiei, astfel încât să nu fie plătite taxe de două miliarde de grivne (54,6 milioane dolari) către bugetul de stat.

Kniaziev conduce Curtea Supremă ucraineană din 1 decembrie 2021, precizează Kyiv Independent.