Surse NATO: Rusia ar fi trimis mercenari în Ucraina, prin intermediul serviciilor secrete de la Moscova

Surse NATO: Rusia ar fi trimis mercenari în Ucraina, prin intermediul serviciilor secrete de la Moscova
Rusia ar fi trimis mercenari în Ucraina, prin intermediul serviciilor secrete de la Moscova Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Tereshchenko

Mercenari ruși, cu legături în agențiile de spionaj ale Moscovei, și-au sporit prezența în Ucraina în ultimele săptămâni, stârnind temeri în rândul unor membri NATO că Rusia ar putea încerca să creeze un pretext pentru o invazie, au declarat trei surse de securitate occidentale.

Sursele au declarat că preocupările lor s-au înmulțit în ultimele săptămâni, după ce au apărut tot mai multe semne că o incursiune rusă în Ucraina ar putea fi precedată de un război informațional și de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a Ucrainei, cum ar fi rețelele de electricitate și gaze.

De asemenea, Rusia ar putea folosi mercenarii pentru a semăna discordie și a paraliza Ucraina prin asasinate țintite și folosirea de armament specializat, au spus sursele citate de Reuters.

Statele Unite au avertizat din nou duminică că Rusia ar putea organiza o operațiune de tip „steagul fals” în interiorul Ucrainei pentru a justifica o invazie.

„Este probabil ca mercenarii ruși, sub conducerea statului rus, să fie implicați în orice ostilități din Ucraina, incluzând chiar un potențial pretext pentru o invazie”, a spus o sursă de securitate occidentală, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Sursele de securitate occidentale au declarat că mercenari sun infiltrați în companii militare private ruse (PMC) cu legături strânse cu Serviciul Federal de Securitate (FSB), principalul succesor al KGB-ului din era sovietică și agenția de informații militare GRU.

Printre cei dislocați în ultimele săptămâni s-a numărat și un fost ofițer GRU care a lucrat și în grupul de mercenari Wagner. Fostul ofițer a plecat la Donețk, una dintre cele două regiuni din estul Ucrainei controlate de separatiștii pro-ruși din 2014, au declarat sursele.

Reuters nu a putut să stabilească ce a fost însărcinat să facă fostul ofițer, a cărui identitate nu a fost furnizată. De asemenea, sursa de presă citată nu a putut contacta Grupul Wagner pentru comentarii.

Rusia neagă acuzațiile

Kremlinul a declarat luni că Rusia nu își întărește prezența pe teritoriul ucrainean și că trupele ruse nu au fost niciodată prezente acolo.

Ministerul rus al Apărării a refuzat să comenteze când a fost întrebat în scris, vineri, despre acuzațiile occidentalilor.

Grupările de mercenari ruși au furnizat arme, personal cu experiență în operațiuni speciale și pregătire militară milițiilor pro-ruși din estul Ucrainei, au declarat sursele.

Acestea au mai spus pentru Reuters că unii agenți ai grupului de mercenari Wagner au fost încorporați la granița cu Ucraina după antrenament la o bază GRU din apropierea orașului Krasnodar, din sudul Rusiei.

Agenția internațională de presă nu a putut verifica în mod independent informațiile despre activitățile mercenarilor ruși în estul Ucrainei.

Alte grupuri de mercenari ruși legate de FSB și GRU și-au sporit, de asemenea, activitățile în Ucraina de la începutul anului, au declarat sursele.

Reuters nu a putut contacta grupurile de mercenari din Ucraina pentru comentarii.

Temerile apariției unui război hibrid de mare anvergură

Statele Unite și-au exprimat temerile că Rusia ar putea folosi mercenari, forțe de operațiuni speciale și alte tehnici de război în zona gri pentru a delegitima Kievul înainte de invazie, au declarat mai mulți oficiali americani pentru sursa citată

John Kirby care a declarat la începutul acestei luni că Rusia încearcă să inventeze un pretext pentru o invazie.

Președintele rus Vladimir Putin a spus că Wagner și alte grupuri private nu reprezintă statul rus și nici nu sunt plătiți de acesta, deși el declară că au dreptul de a opera cu condiția să nu încalce legea rusă.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni lui Wagner anul trecut, acuzându-l că alimentează violența, jefuiește resurse naturale și destabiliza țările din întreaga lume.

Rusia neagă că intenționează să anexeze o altă parte a Ucrainei, iar Putin spune că Occidentul seamănă isterie într-o încercare crudă de a atrage Rusia în război, după ce a ignorat preocupările Kremlinului cu privire la extinderea NATO după Războiul Rece.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)