Pakistanezul de 23 de ani suspectat că ar fi autorul atacului de luni din Berlin neagă orice fel de implicare, informează Bild.
Potrivit unor surse citate de publicația germană, adevăratul atacator încă este înarmat și liber. Bild citează informații potrivit cărora există dubii în rândul autorităților cu privire la vinovăția tânărului reținut.
Poliția din Berlin nu crede că șoferul ucigaș este pakistanezul arestat, notează și Welt, care citează surse de securitate la nivel înalt. Potrivit acestora, informațiile furnizate de suspect au fost verificate și s-a constat că sunt corecte.
”Nu e omul nostru. Ne confruntăm cu o altă situație acum, căci adevăratul atacator încă e înarmat și poate produce o nouă tragedie”, a declarat sursa Welt. Informația a fost confirmată de Klaus Kandt, un șef din poliție: ”nu este o certitudine că acesta este șoferul camionului”.
12 oameni au murit și 48 au fost rănițiluni seară, după ce un camion a intrat în plin în mulțimea adunată la un târg de Crăciun din Berlin. (Detalii AICI)