Surse: Americanii deţin 14 000 de fotografii de la închisorile secrete ale CIA, inclusiv din România

Surse: Americanii deţin 14 000 de fotografii de la închisorile secrete ale CIA, inclusiv din România
Foto: washingtonpost.com

Procurorii militari americani au aflat despre existența a aproximativ 14 000 de fotografii făcute la închisorile secrete ale Agenției Centrale de Informații situate pe teritoriul altor state, înclusiv în România, au transmis oficiali americani pentru The Washington Post.

Procurorii au aflat despre fotografii în timp ce analizau materialul strâns pentru ancheta Senatului american privind programul de interogare a suspecților de terorism de către CIA.

Imaginile prezintă cadre din interiorul închisorilor în care erau reținut suspecți Al-Qaida, dar și din afara lor. Cele mai multe fotografii prezintă închisori din Thailanda, Afganistan și Polonia. Unele dintre ele, însă, ar fi fost făcute la închisori din România și Lituania, care au fost închise în 2006.

Potrivit acelorași surse, în imagini mai apar deținuți dezbrăcați în timpul transportului, membri ai personalului CIA și ai serviciilor de informații străine, precum și psihologii Bruce Jessen și James Mitchell, doi dintre arhitecții programului de interogare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`