Supraviețuire miraculoasă pe un lac înghețat în Alaska. Un pilot și două fiice au stat 12 ore pe aripa avionului care s-a prăbușit

Publicat: 26 03. 2025, 13:25
Alaska
Sursa Foto: Flickr.com

Supraviețuire miraculoasă pe un lac înghețat din Alaska, unde un pilot și două fiice au reușit să trăiască după ce au stat 12 ore pe aripa avionului prăbușit.

Salvare miraculoasă în Alaska

Cazul a apărut pe Facebook unde se cerea ajutor pentru căutarea unui avion dispărut, care nu are becurile aprinse pentru a fi localizat. Astfel, luni dimineața, mai mulți piloți au ajuns la lacul Tustumena, în sudul Alaskăi, unde se aflau cei trei supraviețuitori, conform Adevărul.

„Mi-a frânt inima când am văzut, dar, cu cât coboram și ne apropiam, am văzut că erau trei persoane pe aripă. Erau în viață, răspundeau la indicații și se puteau mișca”, a declarat un căutător.

Avionul prăbușit era folosit de cei trei într-un tur în care vizitau mai multe obiective turistice de la Soldotna la Lacul Skilak. Aceștia au fost recuperați de Garda Națională a Armatei din Alaska.

„Nu eram sigur dacă îi găsim, mai ales că era un strat de nori peste o mare parte din munte, așa că ar fi putut fi cel mai probabil în acei nori la care nu am putut ajunge. Dar să găsim familia în viață într-o oră de când am început căutările a fost o veste foarte bună”, a transmis un alt căutător.

Aveau răni care nu le puneau viața în pericol

Pilotul și cele două fiice au fost internate în spital, cu răni care nu le pun viața în pericol. În plus, salvatorii au fost uimiți când au văzut că aceștia nu aveau fețele uscate, dar tatăl a stat, la un moment dat, în apă.

Locotenentul a transmis că cei trei aveau hainele potrivite pentru a zbura cu un avion care nu are un sistem bun de încălzire, dar neadecvat pentru a le ține cald plutind pe lacul înghețat.

Dar, încă nu s-a stabilit cauza prăbușirii avionului.

În Alaska, temepraturile pe timpul nopții pot ajunge chiar și la -20 de grade. Mai mult, pentru că statul nu are prea multe drumuri, localnicii trebuie să se deplaseze cu avioane mici.