Suprasolicitarea sistemului de sănătate în contextul pandemiei de COVID-19 a lăsat bolnavii cronici în afara spitalelor. Cu cât a scăzut numărul de internări pentru pacienții cu HIV, diabet, tuberculoză, scleroză și cancer
Criza sanitară din România se acutizează. Medicii trag semnale de alarmă cu privire la lipsa locurilor de internare în spitale și lipsa personalului. Valul cel mare abia de-acum se anunță, iar până acum, în 8 luni de pandemie, nu doar pacienții cu COVID-19 au avut de suferit, ci și cei cu boli cronice.
Pandemia de COVID-19 are un impact semnificativ asupra accesului bolnavilor cronici din țara noastră la serviciile medicale și asupra calității acestor servicii. Organizația neguvernamentală Observatorul Român de Sănătate atrage atenția asupra faptului că presiunea sistemului medical în contextul pandemiei va duce la deteriorarea stării de sănătate a bolnavilor cronici.
Cifrele pandemiei pentru pacienții cu boli cronice
Din aprilie 2020, numărul internărilor a scăzut dramatic. S-au înregistrat cu 70% mai puține internări față de anul trecut, iar în iunie-august 2020 s-a redus cu 50%, potrivit raportului Observatorului Român de Sănătate.
Cele mai afectate spitale publice sunt Institutul Matei Balș – spital COVID fază Iși Spitalul Colentina – spital suport COVID, cu o reducere de -90% a numărului de internări în martie-august 2020. La Institutul Clinic Fundeni, scăderea este de -35% – -79%, la Spitalul Județean de Urgență Cluj de de -21% – -68% și -56% – -79% la Spitalul Județean de Urgență Iași.
Pentru bolnavii cronici, numărul de internări a scăzut dramatic:
– -80% pentru bolnavii cu HIV;
– -67% pentru bolnavii de diabet;
– -57% pentru bolnavii de scleroză multiplă;
– -50% pentru bolnavii de tuberculoză;
– -46% pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice.