Superluna albastră, văzută din toată lumea. Fenomenul a fost vizibil pentru prima oară în 15 ani (FOTO)

Superluna albastră, văzută din toată lumea. Fenomenul a fost vizibil pentru prima oară în 15 ani (FOTO)
Sursa foto HEPTA- photographer: Abaca Press / AA/ABACA

Superluna a făcut spectacol pe cerul din toată lumea, iar fotografii au obținut imagini inedite cu templele din Grecia și China sau chiar cu Statuia Libertății. Fenomenul a fost vizibil chiar și de la noi din țară, iar oamenii au ieșit pe stradă pentru a admira luna.

Superluna, văzută și din București

Pasionații de astronomie nu au vrut să rateze fenomenul și au stat în parcurile din București pentru a surprinde momentul inedit, care a mai avut loc în urmă cu 15 ani, conform observatornews.

„E mult mai aproape în primul rând şi de aceea pare mai mare. E spectaculos, undeva de acolo de pe deal se vede foarte mişto”, spune un trecător.

Astronomii spun că a fost un dublu fenomen rar. În primul rând, a fost Lună plină, iar astrul era la mica distanță de Terra, fapt pentru care craterele erau vizibile chiar și fără telescop.

Fenomenul, vizibil în toată lumea

Fotografii nu au omis fenomenul și au ieșit să surprindă cele mai spectaculoase imagini. Torța Statuii Libertății din New York părea că este reprezentată de Lună. Și în China Luna părea că a îmbrăcat cu lumina ei un templu renumit. Luna a luminat și templul lui Poseidon din Grecia și a făcut senzație chiar și în Rio de Janeiro.

Astronomii îi spun Lună Albastră acestui fenomen pentru că este unul extrem de rar. Cu toate acestea, sunt și superstiții că ar provoca insomnia și că ar accentua mareele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)