Politică - 20 nov, 12:45
Angajații CIA au fost asigurați de Donald Trump că vor avea parte de susținerea sa într-o proporție de “1.000%”.
Prin această declarație, președintele SUA a vrut să treacă peste polemica creată de referirile sale foarte critice la adresa agenţiei de informaţii înainte de a prelua șefia Americii, scrie AFP, potrivit Agerpres.
"Sunt în întregime cu voi (…) Vă iubesc, vă respect. Nimeni nu este la fel de ataşat de comunitatea de informaţii şi de CIA ca Donald Trump", a declarat președinte SUA, vorbind despre el al persoana a III-a.
"Suntem pe aceeaşi lungime de undă, vom face lucruri fantastice. Noi nu am utilizat capacităţile reale de care dispunem. Trebuie să scăpăm de ISIS, nu avem alegere", a precizat Donald Trump.