„Sunt doar niște bebeluși”: Rudele israeliene ale ostaticilor cer ajutorul întregii lumi

Publicat: 09 10. 2023, 12:27
Actualizat: 09 10. 2023, 12:28

Femei, bebeluși și persoane cu dizabilități se numără printre cele aproximativ 100 de persoane despre care se crede că au fost răpite de militanții palestinieni ca „poliță de asigurare”.

Se crede că aproximativ 100 de israelieni, militari și civili, au fost răpiți și duși în Gaza

Duminică seara, israelienii ai căror membri de familie au fost luați ostatici de militanții Hamas s-au adunat pentru a ține o conferință de presă, cu ochii întregii lumi concentrați asupra durerii lor, anunță The Guardian.

„Cele două fetițe ale mele, sunt doar niște bebeluși. Nu au nici măcar cinci și trei ani”, a declarat Yoni Asher, care a povestit că a văzut imagini video cu bărbați înarmați care îi răpesc soția și cele două fiice mici.

Un alt tată, Uri David, a declarat presei adunate că a petrecut 30 de minute la telefon cu cele două fiice ale sale, Tair și Odaya, înainte ca în urma unei agitații generale auzite de la celălalt capăt al firului să ducă la întreruperea conversației.

„Am auzit împușcături, strigăte în arabă, le-am spus să se întindă la pământ și să se țină de mână”, a declarat David, adăugând că acum nu mai știe nimic despre soarta lor.

„Cer ca întreaga lume să vadă prin ce trec. Trebuie să aducem copiii acasă – și cât mai repede posibil”, a mai spus el. În prezent, se crede că aproximativ 100 de israelieni, militari și civili, au fost răpiți și duși în Gaza după atacul surpriză al grupării militante Hamas asupra unor comunități din sudul Israelului.