Summit G7: China trebuie să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea împotriva Ucrainei
Liderii G7 cer Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea împotriva Ucrainei. În acest sens, țările aliate sunt pregătite să stabileacă relaţii „constructive şi stabile” cu Beijingul, informează France Presse.
„Suntem pregătiţi să construim relaţii constructive şi stabile cu China”, au declarat în comunicatul lor şefii de stat şi de guvern ai celor şapte democraţii, printre care Statele Unite, Japonia şi Franţa. Liderii continuă să fie împotriva militarizării chineze în Asia-Pacific.
SUA oferă un nou pachet de ajutor militar Ucrainei
La acest summit participă și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a zburat la Hiroshima pentru întâlnirea liderilor G7 cu același Airbus A330-200 al guvernului francez cu care a zburat în Arabia Saudită. După întâlnire, Joe Biden urmează să anunțe un nou pachet de ajutor militar în valoare de 375 de milioane de dolari, scrie Politico.