Fondul suveran norvegian a pierdut 92 de milioane de dolari din cauza unei greşeli banale făcută într-un tabel Excel. Sumă este de două ori mai mare decât pierderile operaţionale şi accidentale cumulate suferite de acest fond în decurs de zece ani, din 2010 în 2020.
O greşeală administrativă – o virgulă – este cea care produs această pierdere fondului norvegian, unul dintre cele mai importante din lume, reprezentând 1,5% din capitalizarea bursieră mondială, relatează Financial Times.
Eroarea a fost făcută în luna februarie din 2023, într-un tabel Excel în care era calculat un indice financiar. Deși eroarea a fost corectată imediat, dar răul fusese făcut, iar fondul a pierdut 92 de milioane de dolari (86 de milioane de euro).
”Acesta un exemplu bun al modului în care chiar şi cele mai mici imprecizii operaţionale pot avea consecinţe uriaşe, atunci când gestionezi unul dintre cele mai mari fonduri de capitaluri din lume”, apreciază Norges Bank Investment Management.
În realitate, cele 92 de milioane de dolari par insignifiante faţă de cele 1.500 de miliarde de dolari (1.400 miliarde de euro) ale activelor fondului suveran, prezent în aproximativ 9.000 de companii.
Cel vinovat de comiterea erorii şi superiorii lui au primit un email de la şeful fondului, Nicolai Tangen, care a încercat să reducă dramatismul situaţiei.
”Sunt lucruri care se întâmplă. Sunteţi super-profesionişti şi contribuiţi totodată la succesul companiei. Nu lăsaţi acest lucru să vă strice weekendul. Înainte, cu capul sus!”, a scris Nicolai Tangen.