Suedia: Wikipedia, condamnată pentru reproducerea fără consimţământ a unor opere de artă expuse în locuri publice

Suedia: Wikipedia, condamnată pentru reproducerea fără consimţământ a unor opere de artă expuse în locuri publice
Foto: onehourtranslation.com

Fundaţia care gestionează enciclopedia online Wikipedia a fost condamnată, luni, în Suedia să plătească despăgubiri unei asociaţii de artişti care a contestat reproducerea fără consimţământul ei a unor opere de artă expuse în locuri publice, scrie AFP.

În cadrul procesului, Curtea supremă din Stockholm a dat dreptate asociaţiei care apără dreptul la imagine al artiştilor plastici şi graficienilor.

Tribunalul din Stockholm urmează să stabilească cuantumul despăgubirilor care vor fi plătite.

Chiar dacă Wikipedia a pus la dispoziţia utilizatorilor de internet fotografiile sculpturilor sau ale operelor plastice în mod gratuit, prin aceasta a adus prejudicii artiştilor.

Deși nu este interzisă fotografierea creațiilor artistice, „situaţia este diferită când este vorba de o bază de date unde operele sunt puse la dispoziţia publicului în mod nelimitat, fără ca deţinătorul drepturilor de autor să beneficieze de compensaţii materiale”, a subliniat Curtea Supremă.

„Decizia Curţii Supreme arată că avem o lege a drepturilor de autor învechită şi neadaptată la realitatea digitală în care trăim astăzi”, a transmis Wikimedia Suedia într-un comunicat.

Mai mult, Wikimedia a refuzat să semneze „un acord de licenţiere (…) care ar costa câteva mii de coroane suedeze pe an (câteva sute de euro) şi au ales să plătească sute de mii de coroane avocaţilor”.

„Sperăm că odată cu această decizie a Curţii Supreme vom putea lăsa în urmă acest episod şi găsi o soluţie constructivă pentru ambele părţi”, a menţionat asociaţia BUS într-un comunicat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie