Suedia suspendă programul de schimburi militare cu Rusia
Suedia refuză să-și prelungească programul de schimburi militare cu Rusia, potrivit proiectului de buget al noului executiv, informează RIA Novosti.
”Guvernul a decis să nu prelungească programul de acțiuni comune care reglementează cooperarea între forțele armate ale celor două țări. Acest lucru înseamnă suspendarea cooperării între forțele armate suedeze și Rusia”, se arată în documentul publicat vineri, în care se cere și consolidarea de urgență a capacităților de apărare a țării.
Potrivit Guvernului suedez, militarii ruși ”acționează într-un mod din ce în ce mai provocator în regiunea baltică” și au avut loc ”încălcări ale integrității teritoriale ale țărilor” din regiune. De asemenea, Executivul precizează că „această situație va continua”, deși „o agresiune militară directă împotriva Suediei este considerată puțin probabilă”.