Suedia, oferită ca model de către OMS, în lupta cu virusul COVID-19: ”Sunt lucruri de învăţat de la această ţară scandinavă”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lăudat statul suedez, catalogându-l drept un ”model de urmat” în lupta împotriva noului cronavirus, în ciuda faptului că nu a impus restricții dure în încercarea de a opri propagarea virusului.
„Sunt lucruri de învăţat de la această ţară scandinavă, care s-a bazat pe autoreglementarea cetăţenilor”, a declarat, miercuri, dr.Mike Ryan, expert în urgențe al OMS, notează New York Post.
Acesta a precizat că, în loc de izolare, Suedia „a implementat o politică publică foarte puternică privind distanţarea socială, cu privire la îngrijirea şi protecţia persoanelor plasate pe termen în instituţii de îngrijire”.
Deși Suedia a închis formele de învătământ superioare și a interzis întâlnirile a peste 50 de persoane, premierul Stefan Löfven a preferat să se bazeze pe simțul responsabilității civice a oamenilor, cerându-le (mai degrabă decât să le ordone) să evite călătoriile neesențiale, să lucreze de la acasă și să rămână în interior dacă au peste 70 de ani sau se simt rău.
„Ceea ce a făcut în mod diferit este că s-a bazat foarte mult pe relaţia cu cetăţenii şi capacitatea şi voinţa acestora de a implementa auto-distanţarea socială şi auto-reglementarea și au implementat o politică publică printr-un parteneriat cu populaţia”, a subliniat dr.Mike Ryan.
„Cred că dacă vrem să ajungem la o nouă normalitate, Suedia reprezintă un model, dacă vrem să ne întoarcem înapoi la o societate în care să nu avem izolare”, a concluzionat expertul.
Strategia Suediei, criticată la nivel intern
Guvernul țării a refuzat să ia parte la indicațiile marilor lideri occidentali și este singurul stat european care nu a impus populației izolarea, așa cum au făcut societățile din sudul continentului european.
Suedezii sunt obișnuiți ca, în viața de zi cu zi, să păstreze o distanțare socială, iar acest lucru a fost, pentru ei, ceva natural.
Astfel, întreruperea vieții normale a fost relativ limitată în Suedia. Setul de măsuri restrictive au inclus închiderea centrelor pentru persoanle în vârstă, interzicerea adunărilor de peste 50 de persoane și mutarea online a învățământului superior.
Decizia premierului Lofven de a nu închide baruri, cafenele și restaurante, ci doar de a emite sfături rezidenților privind distanțarea socială, a atras numeroase critici în spațiul public.
Un grup de 22 de doctori, virologi și cercetători au catalogat decizia de a lăsa locurile publice deschise drept o viitoare catastrofă.
La o populaţie de 10,3 milioane de locuitori, Suedia a înregistrat peste 20.300 de cazuri şi2.462 de morţi, bilanţ cu mult mai mare decât vecinii săi din nordul Europei care au implementat măsuri mai stricte.
Spre exemplu, Danemarca a înregistrat 9.206 de contaminări cu COVID-19 şi 443 de morţi în rândul celor 5,8 milioane de locuitori, iar Norvegia a înregistrat 7.680 de cazuri şi 207 de decese în rândul populaţiei sale de 5,4 milioane de oameni, potrivit UniversităţiiJohn Hopkins.
La nivel global, numărul infectaților a depășit 3,2 milioane de oameni în toată lumea, iar peste 228.000 au murit. Alți aproape 60.000 de pacienți sunt în stare gravă. În schimb, peste 1 milion de persoane s-au vindecat.