Suedia: O parte dintre acuzațiile împotriva lui Assange au ajuns la prescripție

Suedia: O parte dintre acuzațiile împotriva lui Assange au ajuns la prescripție
Foto: deadline.com

Ancheta în trei dintre acuzațiile împotriva lui Julian Assange a fost abandonată de procuratura suedeză pentru că a ajuns la prescripție.

În același timp, investigația privind o altă faptă de viol de care este acuzat fondatorul WikiLeaks va continua.

„Julian Assange (…) s-a sustras anchetei refugiindu-se în ambasada Ecuadorului. Întrucât a intervenit prescrirea unora dintre infracțiuni, sunt obligată să clasez partea anchetei care le viza”, a declarat procurorul Marianne Ny.

Trei acuzații de molestare sexuală datând din 2010 ajung la termenul de prescripție joi și marțea viitoare. O altă anchetă, referitoare la o acuzați de viol, mai poate continua timp de 5 ani, scrie Agerpres.

Assange se teme că ar putea fi extrădat în Suedia și apoi în SUA unde ar putea fi judecat pentru cea mai mare scurgere de documente militare și diplomatice din istoria americană, publicate de WikiLeaks acum 5 ani.

El s-a declarat „extrem de dezamăgit” pentru că nu a putut să prezinte propria versiune a faptelor, afirmând că este nevinovat și că relațiile sexuale cu reclamanta au fost consensuale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)