Succes total pentru salvatorii din Thailanda! Cei 12 copii și antrenorul lor au fost SALVAȚI din peștera inundată (VIDEO)
Succes pentru salvatori în peştera din Thailanda. Cei 12 copii și antrenorul lor au fost scoși teferi din grota unde se aflau captivi de mai bine de două săptămâni.
Operațiunea de salvare a acestora a început duminică, iar marți au fost scoși ultimii băieți.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Copiii au fost duși la spital. Pe lângă tratamentul menit să le refacă imunitatea şi să combată subnutrirea şi deshidratarea ultimelor două săptămâni, copiii primesc şi consiliere psihologică, pentru a trece mai uşor peste trauma captivităţii.
Victimele au rămas captive în peșteră pe 23 iunie, din cauza unei ploi torențiale. Cei 12 copii, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, şi antrenorul lor de fotbal, de 25 ani, au fost găsiți 10 zile mai târziu, speriați și înfometați.