SUA: Un tânăr a primit o condamnare de 30 de luni de închisoare pentru că a țintit două aparate de zbor cu un laser luminos
Un tânăr în vârstă de 19 ani din statul american California a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că s-a jucat cu un laser luminos pe suprafața a două aeronave care se aflau în zbor.
În martie 2012, Adam Gardenhire a țintit lumina unui laser de culoare verde către un avion de pasageri, pentru ca ulterior să facă același lucru către un elicopter al poliției din Pasadena, trimis în căutarea lui, scrie BBC News.
Acesta este cel de-al doilea cetățean american trimis în judecată pentru o astfel de acțiune.
În Statele Unite ale Americii, această joacă este considerată o crimă federală, încă din februarie 2012.
Aceste lasere proiectează doar un punct luminos de mici dimensiuni, însă diametrul acestuia crește o dată cu distanța și poate orbi pe cineva în cazul în care este direcționat direct spre ochii unei persoane. În plus, un astfel de gest le poate dăuna chiar piloților aflați în zbor, responsabili pentru toți pasagerii de la bordul aeronavei pe care o conduc.