SUA: Un pastor american a ars exemplare din Coran, în semn de protest față de detenția unui creștin în Iran (VIDEO)
Un pastor din Florida a protestat sâmbătă față de capturarea unui pastor creștin în Iran, printr-un gest îndrăzneț: americanul a ars Coranul și o reprezentare a lui Mahomed, difuzând imaginile live pe Internet.
Potrivit cotidianului local Gainesville, Terry Jones, pastor integrist, a făcut gestul chiar în fața bisericii sale, în semn de protest față de arestul unui creștin în Iran. La manifestația lui Jones au fost prezenți mai mulți susținători ai acestuia, reuniți sub denumirea „Stand up America Now”.
Bărbatul pentru care s-a derulat întreaga scenă este un pastor creștin, Youcef Nadarkha, care s-a convertit la creștininsm în 2009. Iranianul a fost judecat de două ori, dar verdictul final nu este cunoscut nici în momentul de față. Potrivit unor speculații, acestuia i s-ar pregătit pedeapsa cu moartea, pentru nerespectarea shariei, în vigoare în Iran.
Un incident similar a avut loc în 2011, tot în Florida, când un pastor american a ars exemplare din Coran, pe motiv că scrierea ar fi vinovată de crime de război. Incidentul din 2011 a fost asistat chiar de Therry Jones. Pentagonul se teme de reacția care ar putea-o stârni gestul pastorului în rândul trupelor americane aflate îns trăinătate.