SUA: Un camionagiu a vrut să facă operație de circumcizie, dar s-a ales cu penisul amputat
Un camionagiu din statul Kentucky, America, al cărui penis a fost amputat în timpul unei operații, susține că intervenția chirugicală a fost făcută fără acordul său și îl va da în judecată pe medicul care a efectuat operația, relatează BBC.
Philip Seaton a spus că se prezentase la spital în urmă cu patru ani pentru a i se efectua o simplă circumcizie și nu se aștepta ca penisul să-i fie amputat. Însă, potrivit chirugului american, operația a trebuit făcută întrucât s-au descoperit semne care indicau cancer la penis.
Seaton și soța sa au dat în judecată spitalul Jewish și au câștigat procesul. Acum, cei doi au început războiul cu medicul John Patterson, cel care a efectuat operația, motivând “disfuncționalități în căsnicie”.
Patterson este acuzat că a operat fără consimțământul pacientului, în condițiile în care nu existau dovezi care să ateste suferința invocată de medicul chirurg.