SUA: Sute de persoane înzăpezite pe o autostradă în statul Kentucky
Sute de persoane au rămas blocate, joi, în zăpadă, pe autostrada interstatală I-65, în statul american Kentucky.
Autorităţile au întâmpinat dificultăţi în intervenția de salvare, întrucât stratul de zăpadă a atins 30 de centimetri statele vecine Ohio şi Tennessee.
Pe autostrada respectivă se circula pe o singură bandă, relatează CNN.
Garda Naţională a fost activată joi, la ora locală 9.00 (16.00, ora României) pentru a ajuta persoanele blocate pe autostradă, a precizat el.
Un raport meteorologic anunţa joi dimineaţa că, în decurs de 15 ore, stratul de zăpadă atingea peste 60 de centimetri la Elizabethtown, un oraş situat la aproximativ 80 de kilometri de Louisville, capitala statului Kentucky. În alte zone din Kentucky, dar şi din nordul Ohio şi sudul Tennessee, zăpada atingea 30 de centimetri.