SUA speră ca focul să înceteze în Fâșia Gaza ”în următoarele ore”
Oficialii americani au afirmat, vineri, că speră ca Israeluș și Gaza să ajungă la un armistițiu ”în următoarele ore”, scrie AFP.
Anunțul a fost făcut la câteva ore după ce s-au reluat ostilitățile în enclavă.
„Sperăm că părţile se vor pune de acord în privinţa prelungirii încetării focului în următoarele zile”, a declarat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.
În cursul unei conversaţii telefonice, preşedintele american Barack Obama şi regele Abdullah al II-lea al Iordaniei au subliniat necesitatea unei încetări a focului durabile şi „sporirii sprijinului pentru civilii din Gaza, care au suferit teribil în timpul conflictului”.